Tesla, sub presiune în Germania. Sindicaliștii acuză programul de lucru nerezonabil și nereguli la contractele de muncă

Tesla, sub presiune în Germania. Sindicaliștii acuză programul de lucru nerezonabil și nereguli la contractele de muncă
Tesla, sub presiune puternică în Germania / Sursa FOTO: flickr.com
Publicat: 17/01/2023, 11:49

Compania americană Tesla este pusă sub o presiune puternică în Germania, acolo unde sindicatul IG Metall și politicienii cer anchetarea plângerilor/ acuzațiilor făcute de muncitori cu privire la orele de lucru nerezonabile și a problemelor din contractele de muncă.

Se are în vedere, potrivit Reuters, interzicerea liberei exprimări la uzina din Brandenburg.

Acum, nu doar sindicaliștii, dar și politicienii cer anchetarea producătorului auto american.

Nemții acuză exploatarea la locul de muncă

În cadrul ultimei conferințe de presă, IG Metall, care are un birou în apropierea uzinei și spune că este în contact regulat cu lucrătorii, a transmis că un număr tot mai mare de persoane au raportat ore de lucru mai multe și puțin timp liber.

De asemenea, lucrătorii se tem din ce în ce mai mult să discute deschis despre condițiile lor de muncă din cauza acordurilor de confidențialitate pe care au fost puși să le semneze împreună cu contractele de muncă.

IG Metall caută un „investigator de informații de securitate”, care va colabora cu departamentele Juridic și de Resurse umane pentru „colectarea de informații de pe teren atât în interiorul, cât și în afara zidurilor Tesla pentru a proteja compania de amenințări”, arată nemții.

„Muncitorii au început la Tesla cu mult entuziasm. În timp, observăm că acest entuziasm se ofilește. Tesla nu face suficient pentru a îmbunătăți condițiile de muncă și lasă prea puțin timp pentru petrecerea timpului liber, familie și recuperare” – „, Irene Schulz, director IG Metall Berlin-Brandenburg-Sachsen

Tesla, aceleași probleme și în China

Compania Tesla are parte de aceleași probleme și în China, acolo unde angajații au acuzat că au fost puși să semneze acorduri de confidențialitate.

Jurnaliștii Reuters au descoperit pe rețeaua LinkedIn mai multe persoane calificate „Security Intelligence Investigator”, care lucrează pentru Tesla în Austin, San Francisco și Shanghai.

Ziarul german Handelsblatt a relatat că politicienii locali, atât SPD, cât și CDU, și-au exprimat îngrijorarea cu privire la aceste acuzații, solicitând anchete din partea autorităților.

„Guvernul landului Brandenburg trebuie să impună siguranța la locul de muncă prin controale strânse la Tesla” – Christian Baeumler, politician CDU

Autoritățile din landul Brandenburg au evitat să comenteze subiectul.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi turiști au fost șocați de nota de plată de 811 euro pentru 2 băuturi,...
Ilie Năstase s-a despărțit de Ioana: 'Durere mare…'. A plecat singur în Cehia, cu lacrimi...
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un bărbat care își căuta soția dispărută de-acasă a descoperit că aceasta fusese înghițită cu...
BAC 2024 | Ce subiecte au picat la geografie, logică, filosofie, sociologie și psihologie
Secretul longevității celui mai VÂRSTNIC fotbalist din lume. Ce mănâncă Kazuyoshi Miura și ce stil...
Doi români au mâncat slănină cu ceapă pe o plajă din Dubai: "Dacă ne prind...
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a...
Deciziile de recalculare a pensiilor ajung abia după 1 septembrie la unii români! Cum explică...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
ABANDONATE într-o mină! Peste 50 de mașini clasice VOLKSWAGEN au fost date uitării - VIDEO
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
Vladimir Putin vrea să facă PACE: Rusia este pregătită
Antonia a încins, din nou, internetul. Vedeta le-a sucit mințile fanilor
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat!...
Victor Vrînceanu, dezvăluiri cutremurătoare la adresa Andreei Antonescu: ”Mă trezesc că o persoană străină stă...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
Istoria modei, modificată pentru totdeauna de invenția acelor din os de acum 40.000 de ani
×